luni, 23 noiembrie 2015

Vă mulţumesc !

Mi-aţi fost alături pe tot parcursul acestei mici incursiuni în lumea afacerilor. Mi-aţi oferit oportunitatea de a acumula preţioase cunoştinţe, însă, în privinţa acestei afaceri” am ajuns la final. Schimbările, care au survenit în familie, mi-au limitat şi mai mult timpul pe care pot să îl acord acestei activităţi.
Vă transmit tuturor cele mai călduroase urări şi un 2016 cum îl visaţi!

Dorin 

miercuri, 24 septembrie 2014

Slăbeşte cu ajutorul uleiului de nucă de cocos

          Doctor Oz discută pe larg în videoclipul pe care îl puteţi urmări aici despre modul în care uleiul de nucă de cocos acţionează asupra corpului uman în vederea eliminării ţesutului adipos.
          Pentru cei care nu au timpul necesar pentru a urmări prezentarea, voi selecta principalele idei:

  1. Oferă senzaţia de saţietate.
  2. Accelerează metabolismul.
  3. Uşurează transformarea grăsimilor în energie.

          Alte informaţii despre uleiul de nucă de cocos puteţi găsi aici.
          Dacă doriţi să achiziţionaţi o cantitate mai mare, necesară unui program complet de slăbire (12 săptămâni - 1-2 linguriţe pe zi adică 7-15 grame pe zi) regăsiţi oferta noastră aici .

marți, 9 septembrie 2014

Diversificarea, calea către o viaţă lungă şi sănătoasă


            Fiecare produs pe care natura ni-l oferă, indiferent de formă (cereale, legume, fructe, carne etc.) conţine o multitudine de substanţe necesare organismului. Articole dedicate diferitelor produse găsim pretutindeni. Acestea ne sunt prezentate sub o formă atât de atrăgătoare încât ne fac să ne întrebăm cum de am putut trăi fără să consumăm aceste minuni ale naturii.

Adevărul este că, nu există substanţe miraculoase. Într-adevăr, consumând anumite produse, indiferent de forma pe care acestea o au (alimentare – cărnuri de peşte, fructe de mare, ceaiuri, uleiuri, seminţe, fructe, legume) există foarte multe persoane care şi-au ameliorat starea de sănătate. Principalul motiv îl regăsim însă în diversificarea alimentaţiei. De cele mai multe ori, carenţa unor substanţe esenţiale a determinat apariţia bolii. Produsul astfel consumat restabileşte echilibrul în organismul uman.

Cum este indicată preîntâmpinarea apariţiei bolii, recomandăm o diversificare a alimentaţiei, consumarea de produse cât mai diferite, o ieşire astfel din rutină, din păcate indusă uneori şi de gama restrictivă a opţiunilor disponibile la raftul magazinelor.